Comunicat de presă final de proiect
Finalizarea proiectului „Romii de stepă – o poveste despre trecut și drumuri către modernitate”
31.10.2023
Centrul de Instruire și Consultanță Labor anunță finalizarea proiectului „Romii de stepă – o poveste despre trecut și drumuri către modernitate” finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA și implementat în perioada 01.06.2022 – 31.10.2023 (17 luni) în parteneriat cu Muzeul Județean Ialomița. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 956.847,33 lei, echivalentul a 193.384,53 euro, calculat la cursul de schimb InforEuro de la data semnării contractului (1 euro=4,9479 lei).
Proiectul a vizat populația romă din 10 localități din zona de stepă a României care se confruntă cu subdezvoltare economică, socială și culturală, aria de implementare a proiectului fiind reprezentată de județele Ialomița (localitățile Andrășești, Căzănești, Slobozia și Traian), Călărași (localitatea Dragalina), Brăila (localitățile Berteștii de Jos și Viziru), Ilfov (localitatea Cernica) și Buzău (localitățile Rușețu și Padina).
Obiectivul general al proiectului a fost „Consolidarea dezvoltării economice și sociale a romilor din zona de stepă din sud-estul României (10 localități) prin intervenții culturale și artă modernă” și a fost atins prin intermediul celor trei obiective specifice:
- O.1 Capacitarea (empowerment) a 64 de tineri/elevi de etnie romă prin dezvoltarea de competențe specifice sectoarelor culturale și creative;
- O.2 Consolidarea identității culturale a 30 de tineri/elevi de etnie romă prin educație non-formală;
- O.3 Îmbunătățirea recepției culturii rome și creșterea implicită a gradului de incluziune prin realizarea și promovarea de producții artistice/produse culturale.
Grupul țintă a cuprins ca beneficiari direcți peste 500 de persoane participante la activități în proiect (200 de persoane de etnie romă participante la activitățile de cercetare sociologică și documentare privind arta culinară tradițional romă, 34 de elevi de etnie romă participanți la activitatea de capacitare/empowerment prin inițiative de artă contemporană, 30 de elevi de etnie romă participanți la activitățile pentru consolidarea identității culturale și 838 persoane de etnie romă și majoritară participanți la cele 10 evenimente expoziționale), iar beneficiarii indirecți au fost comunitățile și autoritățile locale, precum și utilizatorii de internet.
Romii se confruntă în mod tradițional cu excluderea de pe piața muncii, sărăcirea accentuată, emigrarea, accesul la job-uri sezoniere, discriminare și segregare etnică, iar intervenția a contribuit la rezolvarea nevoilor de capacitare, creștere a încrederii în sine și consolidarea identității culturale, desegregare și eliminarea stereotipurilor discriminatorii prin intermediul activităților desfășurate în cadrul proiectului, care au venit ca răspuns la provocările existente: lipsa măsurilor de capacitare (empowerment), lipsa programelor de educație non-formală specifică sectoarelor culturale și creative și lipsa măsurilor pentru îmbunătățirea recepției culturii rome. Printre acestea, amintim:
- A.2 -Activități de sensibilizare a publicului și receptare a culturii rome prin intermediul produselor și producțiilor artistice – activitatea a facilitat dialogul intercultural între minoritatea romă și populația majoritară cu accent pe promovarea istoriei culturale a minorității rome și creșterea gradului de înțelegere a stilului de viață specific. Prin abordarea cultural-artistică propusă, activitatea a contribuit la îmbunătățirea cunoașterii patrimoniului imaterial rom într-o manieră inovativă, prin intermediul unor produse și producții artistice originale, înlesnind incluziunea romilor în comunitățile lor, în paralel cu o recunoaștere mai largă. În cadrul sub-activităților au fost realizate o cercetare sociologică cu titlul „Reprezentări și stil de viață în comunitățile rome din zona de stepă a României”, un film despre stilul de viață și reprezentările culturale specifice romilor, 1 platformă online de promovare a elementelor de patrimoniu imaterial rom (www.romiidestepa.ro) și un produs care documentează tradiția bucătăriei rome –Rețetar culinar. Toate materialele și produsele culturale realizate în cadrul proiectului pot fi consultate și/sau descărcate de pe site-ul dedicat proiectului, www.romiidestepa.ro.
- A.3 Capacitarea (empowerment) romilor prin inițiative de artă contemporană – activitatea a contribuit la îmbunătățirea accesului la cultură prin capacitarea a 34 tineri/elevi de etnie romă. Au fost sprijinite inițiativele culturale despre minoritatea romă prin intermediul a două activități de artă contemporană: organizarea unui cerc de scriere creativă și a unui program formativ de fotografie narativă digitală, activități care le-au stimulat participanților creativitatea și imaginația folosind tehnologia, new-media și metode inovative de instruire, în contextul în care competențele digitale și creative capătă o importanță tot mai accentuată pe piața muncii.
- A.4 Activități pentru consolidarea identității culturale prin cluburi, ateliere si instruire non-formală pentru tineri/elevi romi: activitatea a avut ca scop principal consolidarea identității culturale a tinerilor/elevilor de etnie romă prin dezvoltarea stimei de sine, încrederii, creativității și capacității de comunicare prin metode inovatoare, utilizarea TIC și new-media și favorizează pe termen lung îmbunătățirea accesului la cultură/cultura tradițională. Activitatea a valorificat în cadrul temelor abordate elementele de patrimoniu imaterial rom identificate în activitățile anterioare și a contribuit la sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă prin organizarea a două activități de artă contemporană vizând cultura romă: organizarea unui grup de teatru experiențial și ateliere de storytelling pentru 20 de tineri/elevi romi și la un număr de 10 persoane de etnie romă instruite la locul de muncă (job shadowing).
- A.5. Organizarea de evenimente culturale cu participarea romilor și a populației majoritare: 10 evenimente expozitionale – activitatea a avut un aport esențial în îmbunătățirea recepției culturii rome și creșterea gradului de incluziune a romilor din zona de implementare a proiectului și a contribuit la îmbunătățirea accesului la cultură a 838 de persoane (participanți la expoziții) și la sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă prin organizarea a 10 activități de artă contemporane vizând cultura romă sprijinite; în cadrul expozițiilor care au fost organizate în cele 10 localități au fost aduse în fața publicului larg format atât din romi, cât și din populația majoritară, instantanee surprinse în cadrul desfășurării activităților din proiect, imagini vizând reprezentări și stil de viață în comunitățile rome, elemente de patrimoniu cultural rom din colecția partenerului, Muzeul Județean Ialomița, precum și realizări fotografice ale participanților la activitățile de artă contemporană.
Rezultate indirecte (outcomes) si directe (outputs):
- 1102 persoane participante la activități culturale;
- 16 Activități de artă contemporană vizând cultura romă;
- Locuri de muncă create- 3,07;
- Persoane de etnie roma vizate de masuri de capacitare – 64;
- Persoane de etnie roma instruite la locul de munca-10.
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contrinuit cu 3.3 miliarde euro între 1994 și 2014 și 1.55 miliarde euro pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul programului este de aproximativ 34 de milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe http://www.ro-cultura.ro .
Centrul de Instruire si Consultanta Labor Str. Matei Basarab, Nr.1, Bloc U21.Municipiul Slobozia, Judetul Ialomita E-mail: centrullabor@yahoo.com
Documentul poate fi accesat AICI.
Comunicatul de presă de finalizare a proiectului preluat în media, aici:
Finalizarea proiectului „Romii de stepă – o poveste despre trecut și drumuri către modernitate”